Suntem bucuroși să lansăm apelul pentru înscrieri la sesiunea de formare pentru lucrătorii de tineret din Republica Moldova, ce va avea loc între 31 martie și 3 aprilie 2024, la Centrul de Tineret FNT din București, România.

Această sesiune este parte a proiectului Empowering Youth for a Stronger European Democracy, derulat de Fundația Națională pentru Tineret și este concepută pentru a vă sprijini în consolidarea implicării democratice și avansarea înțelegerii valorilor democratice ale Uniunii Europene și a rolului Parlamentului European în rândul tinerilor din Republica Moldova, în special al celor cu dublă cetățenie română-moldovenească.

Proiectul Empowering Youth for a Stronger European Democracy este parte a apelului Parlamentului European pentru acțiuni de implicare a cetățenilor în domeniul comunicării în vederea alegerilor europene din 2024.

Acesta își propune să promoveze participarea activă a cetățenilor, concentrându-se în special pe alegerile europarlamentare din 2024, și să aprofundeze cunoștințele despre peisajul politic al UE.

Principalele acțiuni ale proiectului includ organizarea de ateliere tematice și sesiuni de quiz interactive în centrele de tineret, instituții educaționale și în alte locații relevante. Aceste evenimente sunt concepute pentru a educa și a inspira tinerii în legătură cu importanța votului, a democrației, a valorilor Uniunii Europene și a rolului Parlamentului European într-un mod interactiv și captivant.

Ne propunem să stimulăm discuțiile și să promovăm o mai mare implicare civică, oferind informații relevante și prilejuri de reflecție asupra procesului decizional european într-un cadru accesibil și prietenos pentru tineri. 

Această sesiune de formare presupune:

  • Explorarea aspectelor teoretice despre Parlamentul European și alegerilor europene din 2024;
  • Familiarizarea cu modelele de activități de educație non-formală din cadrul proiectului;
  • Pregătirea lucrătorilor de tineret pentru a inspira și mobiliza tinerii din Republica Moldova într-un mod conștient și proactiv;
  • Vizita la Casa Europa – Spațiul Public European aflat în administrația Biroului de Legătură a Parlamentului European în România și a Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Detaliile logistice sunt următoarele:

  • Perioada de desfășurare: 31 martie – 3 aprilie 2024 (Zile de călătorie: 31 martie și 3 aprilie, zile dedicate sesiunii de formare: 1 aprilie și 2 aprilie, între orele 10:00 și 18:00)
  • Locație: Centrul de Tineret FNT, București, România
  • Costurile privind transportul, cazarea și hrana vor fi acoperite de către Fundația Națională pentru Tineret.

De asemenea, participarea la training presupune și organizarea și facilitarea a minim 5 activități din cadrul proiectului, în Republica Moldova, targetând persoanele cu dublă cetățenie română-moldovenească, în perioada 4 aprilie – 8 iunie 2024.

Pentru înscrieri, vă rugăm să completați următorul formular până în data de 24 martie 2024, ora 23:45.

Locurile sunt limitate, iar selecția va fi făcută pe baza motivației și a relevanței experienței anterioare a participanților.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail [email protected] (Alexandru Petreuș – coordonator proiect).